Marea Britanie schimbă tonul față de UE: Contribuția Marii Britanii la securitatea Europei este „necondiționată”

Marea Britanie schimbă tonul față de UE: Contribuția Marii Britanii la securitatea Europei este necondiționată
Publicat: 01/04/2017, 16:20

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunțat într-o scrisoare trimisă miercuri Uniunii Europene că această „cooperare în ceea ce privește lupta împotriva criminalității și a terorismului se va diminua” dacă țara sa părăsește Blocul fără un nou acord privind comerțul și alte domenii.

Întrebat în cadrul unui interviu acordat cotidianului francez Le Figaro dacă Marea Britanie încearcă să folosească cooperarea în domeniul securității ca element de negociere pentru a asigura un acord comercial cu UE, Johnson a spus: „Nu, deloc”.

„Noi considerăm această contribuție istorică a Marii Britanii la securitatea și stabilitatea Europei ca fiind necondiționată” , a spus el, în interviul publicat sâmbătă.

„Vom menține această contribuție, de care beneficiază toată Europa și lumea. Este în interesul nostru și al celorlalți și sperăm că acesta va fi unul dintre elementele parneteriatului nostru profund și special (cu UE)”, a adăugat oficialul britanic.

David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, a spus joi că aceste comentarii lansate de Theresa May nu constituie o amenințare.

„Aceasta este o declarație că va fi dăunător pentru ambele părți (Marea Britanie și UE)…dacă nu ajungem la un acord. Este un argument în favoarea unui acord”, a spus el.

Marea Britanie are în prezent o contribuție „limitată” la misiunile de securitate ale Uniunii Europene, astfel că efectele vor fi „minime” după Brexit, afirma vineri Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.

Oficiali UE au semnalat că Marea Britanie ar urma să fie nevoită să asume obligații restante în valoare de aproape 60 de miliarde de euro.

„Cifrele cu care Marea Britanie contribuie la operațiunile și misiunile de apărare și securitate ale Uniunii Europene nu sunt importante încât să poată fi o problemă pentru UE în viitor”, a declarat Federica Mogherini, citată de cotidianul Le Figaro. „Sigur, contribuția britanică este importantă, dar limitată”, a adăugat atunci Mogherini, subliniind că Marea Britanie contribuie doar „5% la operațiunile militare UE și 3% la cele civile”.

„Fără îndoială că este vorba de o contribuție prețioasă, dar și de o contribuție fără de care UE va putea continua activitățile în materie de apărare și securitate”, a subliniat Mogherini. „Drept consecință, acest factor va avea o valoare minimă în negocierile pe tema Brexit”, a insistat Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.

Guvernul Theresa May speră să utilizeze argumentul presupusei contribuții britanice la securitatea comunitară ca factor în negocierile cu Bruxellesul, în speranța obținerii unor beneficii. Dar Uniunea Europeană a semnalat în mai multe rânduri că poate continua misiunile de securitate fără probleme și în lipsa contribuțiilor Londrei. În acest context, Marea Britanie probabil nu va reuși să îi convingă pe liderii europeni să accepte menținerea accesului la piața comunitară post-Brexit fără contribuții bugetare și fără respectarea de către britanici a principiilor fundamentale ale Uniunii Europene – libertatea de circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×